O scrisoare deschisă. Universitarii şi dacologia

Dragi colegi,

Această scrisoare deschisă vă este adresată în primul rând vouă. Motivul pentru care am considerat necesar să îmi exprim aceste gânduri (a se citi nemulţumiri) este cauzat de atitudinea de sfidare a istoricilor din cadrul catedrei noastre. Ştiu că scrisoarea de faţă se înscrie într-un context al percepţiei celor din breaslă, sau din afara ei, deloc favorabil nouă. Trăiesc, mai mereu în ultimul timp, sentimentul sfidării repetitive a cuvântului (sau a verbului atunci când el există) venit din partea noastră. Prin educaţia profesională pe care o avem, ca istorici, ar trebui să fim, în primul rând, soldaţii apărării adevărului istoric, judecători obiectivi ai lumii în care trăim sau a celei care a apus. Activitatea noastră se desfăşoară într-un cadru care se doreşte a fi unul revendicat academic. Aici, în acest mediu, intruziunile nefirescului, ale compromisului de sorginte politică sau a disimulărilor de tot felul, într-o lume normală nu şi-ar găsi locul. Părerile, subliniez părerile altora despre meseria noastră ori greutatea concluziilor pe care le emitem sau măcar, în ultimă instanţă, a sugestiilor noastre ar trebui să rămână la acest stadiu de opinie, dar nu şi una cu valoare decizională.

De mai bine de o lună, cred, semnam împreună un memorandum adresat conducerii universităţii noastre prin care ne exprimam dezacordul cu privire la oportunitatea desfăşurării în această instituţie a celei de-a XI-a ediţii a Congresului Internaţional de Dacologie (28-29 mai 2010). O petiţie trecută repede la „index” şi cu o rezoluţie nefavorabilă nouă, istoricilor, care am redactat-o, semnat-o şi asumat-o. Defavorabilă catedrei şi, în genere, istoricilor de bună credinţă de aici, din Alba Iulia, dar nu numai. Sunt numeroşi colegii din ţară care şi-au exprimat uimirea, firească, a organizării sub această aulă a amintitului congres. Cu toate acestea, manifestarea se va derula beneficiind deja de o presă favorabilă, cel puţin pe plan local. De la anunţarea ceremonialul primirii delegaţilor congresului cu salve de tun în cadrul Zilelor Oraşului Alba Iulia, la aprecieri pozitive, de genul că aici se vor întâlni academicieni şi profesori universitari din 20 de ţări, totul se prezintă ca un „eveniment central”, „memorabil” chiar, pentru viaţa culturală a acestei urbe. Mai mult ridicol nici că se poate. Însăşi tema aleasă congresului din acest an spune suficient de multe despre „căutările” în profunzimea veacurilor şi tipul de istorie abordate de mult onoranţii participanţi.

Într-o lume a senzaţionalului promovat în toată mass-media românească acest congres se înscrie ca unul firesc. Fiindcă atât comunicările, cât şi concluziile (se practică şi dezvăluirile) celor care vor devora istoria pe milenii, în sus şi în jos, fiecare cu instrumentarul propriu şi (ne)metodologia aşişderea vor fi, cu siguranţă, senzaţionale. Însă, în enclavele acestei lumi, în care – după umila-mi părere – ar trebui să fie şi universităţile astfel de elucubraţii şi mistificări nu au ce căuta. Vin şi eu dintr-o şcoală în care înainte de anul 1989 se promova un astfel de curent, cu mare priză atunci la publicul larg. După două decenii de studii, personal vorbind, nu vreau să am regretul că ceea ce am acumulat pe tărâmul ştiinţific este egal cu zero, să nu zic zero barat, aşa doar ca să fiu în trendul vremurilor de azi. Va trebui, probabil, să se întâmple acest „eveniment central” ca să aflu şi eu, să aflăm cu toţii, care este în fapt istoria noastră naţională. Mulţumim din inimă … poate şi partidului. Dar cu siguranţă celor care ne „sprijină” să ne luminăm în această negură universitară în care ne petrecem, se pare, fără prea mare sens existenţa.

Nu suntem singurul popor cu două sau mai multe istorii. Există şi alte exemple. Dar se vede că ne străduim, încă, să le urmăm. Avem nevoie de o singură istorie: cea scrisă de istorici. Altfel, efortul nostru va fi în zadar iar munca noastră ignorată, în consecinţă.

Întâmplător sau nu, congresul amintit se derulează la o zi după lucrările sesiunii ştiinţifice „Elite în spaţiul românesc. Structuri. Paradigme. Evoluţii”, desfăşurat sub egida catedrei de istorie a aceleiaşi universităţii apulense. Anonimatul în presa locală este absolut clar, dar aş spune şi firesc. Aici nu vor fi făcute dezvăluiri senzaţionale, nu se va descoperi nici originea dacică, necunoscută, a unui împărat roman vestit sau alte lucruri demne de tot interesul publicului albaiulian, şi nu numai. Aici vor fi prezentate lucrări ştiinţifice, elaborate după ani de studiu, din care poate concluziile îşi vor aştepta confirmarea abia pe viitor. Nu vor fi concluzii generate de vise, pasiuni nemărginite sau un taifas între doi vrednici urmaşi ai dacilor lui Burebista sau, fie ei chiar ai lui „Malus Dacus”, că tot e la moment aniversar.

Închei nu prin a trage o concluzie, ci prin a pune o întrebare firească: Are cineva nevoie de istoria istoricilor? Sau doar şi de istoria istoricilor? Cel puţin personal atitudinea afişată faţă de protestul nostru, al celor de la istorie, o consider o sfidare. O sfidare reală, nu una închipuită. Primatul desfăşurării şi găzduirii în Universitate, repet dacă poate nu s-a înţeles, în Universitate, lucru neîntâlnit niciunde (!) a congresului de dacologie ne privează, în primul rând, de dreptul de a decide soarta istoriei, de a ne apăra onoarea, atât cât ea mai există. Dar, se vede că nu am depăşit, încă, faza memorandumului. Mi-aş dori să am sentimentul că nu sunt singurul care gândeşte în acest mod. Ceva va trebui făcut. Altfel, clivajul actual ne va condamna, probabil, în mod necesar, să întocmim un Supplex Libellus Historicorum, în care ne vom cere drepturi egale cu ceilalţi … „istorici” sau din altă breaslă…

Lect. Univ. dr. Cristian Ioan POPA

(catedra de istorie a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia)

27 Mai 2010

Advertisements

~ by cristiioanpopa on May 28, 2010.

 
%d bloggers like this: